Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Anunțuri

Către

Toate BAROURILE

În atenția Doamnei / Domnului Decan

 

 

Stimată Doamnă Decan,

Stimate Domnule Decan,

 

 

Astfel cum a fost hotărât în şedinţa Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din luna septembrie a.c., când a fost aprobat Planul de pregătire continuă a avocaţilor pentru perioada septembrie 2016 – septembrie 2017, în toamna acestui an, în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor urmează să debuteze cursurile de pregătire pentru dobândirea calității de administrator sau lichidator în insolvența persoanei fizice.

Menționăm că potrivit programei comune agreate la nivelul celor patru profesii implicate, formarea profesională pentru dobândirea calității de administrator cuprinde 10 teme, cu un parcurs de aproximativ 20 de ore în total, urmate de un examen de verificare a cunoștințelor.

Din informațiile cunoscute public la acest moment rezultă că urmează ca intrarea în vigoare a Legii 151/2015 să nu mai fie amânată, urmând ca în viitorul apropiat să fie aprobată şi hotărârea Guvernului prin care să se aprobe normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 (cf art. 92 din Lege).

Pe cale de consecință vă adresăm rugămintea ca până la data de 21 octombrie a.c. să comunicați la INPPA (email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , fax: 021/3301297) datele de contact (email și telefon) ale avocaților care doresc să urmeze aceste cursuri de pregătire.

În funcție de numărul de persoane comunicat urmează să fie decise costurile activității de pregătire, locurile unde acestea se vor desfășura precum și modalitatea de desfășurare a acestora.

 

Av. dr. Traian Briciu

Directorul INPPA

Ultima actualizare (Marţi, 11 Octombrie 2016 09:29)

 
Email:
Subject:
Message:
Counter
mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterToday88
mod_vvisit_counterYesterday125
mod_vvisit_counterThis week750
mod_vvisit_counterLast week1119
mod_vvisit_counterThis month2203
mod_vvisit_counterLast month4377
mod_vvisit_counterAll days186639

Online (20 minutes ago): 3
Your IP: 54.145.51.250
,
Today: Dec 15, 2017